Curtea de Conturi a tăiat coada lupului moralist din Medgidia !

Nu puțini sunt lupii care cred că în secunda în care se acoperă cu o  blană de oaie, devin, automat, miei neprihăniți . Morali și, mai ales,  moraliști. Din această categorie face parte și consilierul Marian Butnaru.  Marian Butnaru din Medgidia. Cel care, mângâiat fiind pe blana-i de lup corcit …politic de mai toate conducerile primărie din acest municipiu , a ajuns chiar să se creadă mieluț. Și i s-a implementat atât de tare această idee în neuronii de afacerist local , încât a ajuns să facă  morală tuturor și, mai mult decât atât,  să se creadă deasupra tuturor. Cetățeni, consumatori la “Tanța și Costel”, sportivi, antrenori, consilieri locali , primar și, cel mai grav, bolnavi internați în Spitalul Municipal Medgidia. Suferinzii care se uită lung în farfuriile cu mâncarea servită de SC Marigen Prod SRL. Adică de societatea din ograda consilierului Butnaru. Ipochimenul  care, în fiecare  ședință a Consiliului Municipal Medgidia,  se erijează în  apărătorul dreptății și moralității, ca, mai apoi, să pozeze în victimă. Mai abitir ca mielul dus la tăiere.

SC Marigen Prod SRL nu a realizat investițiile asumate prin contract

Spre ghinionul lui , nu de puține ori, i se cam vede coada de lup. Unul dintre aceste momente este cel al controlului Curții de Conturi efectuat  la Spitalul Municipal Medgidia. Sau mai corect spus al controalelor Curții de Conturi. Ambele au tăiat  coada lupului  moralist din Medgidia . Ambele au reliefat  că mielușelul Butnaru este un lup avid  atunci când este vorba de bani și de ale lui afaceri.

În fapt, în data de 01.04.2019 Curtea de Conturi Constanța a efectuat, la Spitalul Municipal Medgidia , un control de follow-up ( urmărire) a modului în care s-au îndeplinit măsurile controlului efectuat în 2016. Atunci când , aceeași Curte de Conturi  a  constatat că SC Marigen Prod SRL, adică mielușelul Butnaru, nu a realizat investițiile asumate prin contractul de concesionare a blocului alimentar din cadrul Spitalului Municipal Medgidia. Respectiv să renoveze spațiul destinat blocului alimentar și să achiziționeze utilaje performante. Așa cum era normal,  prin decizia 21/02.06.2016, s-a dat un termen pentru implementare măsurilor dispuse.  Concret, până la data de 31.1. 2016, SC Marigen Prod SRL avea obligația să facă investițiile , obligatorii conform actului adițional al contractului. Cel în care se angaja ca în termen de 12 luni să execute: înlocuirea ferestrelor de lemn  cu geam termopan, finisaje pavaj bucătărie, înlocuire instalații electrice și ventilație, reparații instalație frigorifică, amenajarea boxei de curățenie, racordarea la o sursă de apă, efectuarea igienizării, renovării și modernizării întregului spațiu.

A înlocuit, parțial, tâmplăria de lemn și a achiziționat …2 (două) aragaze. În rest, canci !

Ce a efectuat societatea din ograda Butnarului? A înlocuit, parțial, tâmplăria de lemn cu termopan și a achiziționat …2 (două) aragaze ! În rest nimic. Sau,  cum ar spune oarece mușterii de la “Tanța  și Costel”  : în rest, canci !   Cert este că SC Marigen Prod SRL a încălcat prevederile contractului de concesiune, respectiv art.VII.6 și art VIII.

Citeste mai mult: AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *