Un inculpat pentru șpagă reabilitează grădinițele din Medgidia. Lucrările, blocate într-o majorare de preț

Primăria Medgidia reabilitează unitățile de învățământ din localitate cu firma unui afacerist constănțean trimis în judecată pentru dare de mită. Este vorba de ABC Val SRL, care a beneficiat de-a lungul timpului de contracte extrem de avantajoase din partea unor baroni . Patronul firmei, controversatul Vasile Costea, a fost trimis în judecată în primele zile ale anului 2018 pentru dare de mită, alături de președintele de atunci al Curții de Apel Constanța, Nicolae Stanciu. În rechizitoriul întocmit, DNA a susținut că Vasile Costea i-ar fi mobilat lui Stanciu o vilă de la Năvodari, obținând în schimbul acestei mite intervenția magistratului pentru anularea unor contestații depuse de contra-ofertanții ABC Val în cadrul unei licitații de la Cumpăna. Ca urmare a intervenției, toate contestațiile au fost respinse, firma lui Costea obținând astfel un contract cu primăria condusă de PSD-ista Mariana Gâju pentru construirea unui campus școlar.

La câteva luni de la trimiterea lui Costea în judecată pentru dare de mită, firma acestuia a primit două contracte în serie de la Primăria Medgidia, condusă de Valentin Vrabie. Un al treilea contract vizând intervenții similare avea să fie încheiat în primăvara acestui an. În total, vorbim de 11.387.186,74 de lei plus TVA, ceea ce înseamnă aproximativ 2,4 milioane de euro plus TVA. Autoritatea contractantă nu a organizat licitații publice, ci proceduri simplificate la care a participat doar firma ABC Val SRL, de una singură. Practic, vorbim de o formă mascată, dar la un mod rudimentar, de încredințare directă a lucrărilor.

Primul contract a fost anunțat în SICAP de Primăria Medgidia pe 4 octombrie 2018 (VEZI AICI). Acesta se referă la reabilitarea, modernizarea și dotarea colegiului național Kemal Ataturk și a grădiniței Ion Creangă din localitate. Contractul a fost atribuit societății ABC Val SRL la valoarea de 6.840.291,59 de lei plus TVA. De acești bani, firma inculpatului trebuie să întocmească proiectele tehnice, devizele estimative, documentațiile tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construire. De asemenea, trebuie să obțină avizele necesare, să ofere asistență tehnică din partea proiectantului și totodată să execute lucrările. Ultimele două cerințe sunt un nonsens și o gogomănie de proporții, pentru că societatea primește o sumă defalcată pentru a se asista pe ea însăși să execute bine proiectul întocmit de ea însăși. Această imbecilitate în achiziții se repetă și la celelalte două contracte.

Mai multe detalii AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *